Clasa a XI-a G
A XI-a G era numele cu care se identifica tot ce apartinea cu bune si rele, clasei de liceu din care am facut parte trei ani. Erau lucruri bune, se tacea in legatura cu clasa a XI-a G. Erau chestiuni neplacute, toti isi indreptau degetul sau privirea incruntata asupra clasei a XI-a G. Eram 29 de elevi si baieti si fetesi eu zic buni, din moment ce la intalnirea de 10 ani, 27 dintre noi erau cu studii superioare. Am vut profesori interesanti, unii buni, altii mai putin buni, dar dupa atatea ani nu am cum sa spun daca sunt dintre ei care n-au contribuit cu nimic la formarea mea. Am un tablou de promotie facut la Zaharia, marele fotograf din Pitesti, cel care avea atelierul langa magazinul Universal, la intrarea spre Targul din Vale, cam acolo unde acum este Casa Alba facuta de Ceausescu sa aiba de unde cuvanta in fata vulgului. N-a mai apucat el, dar au cuvantat altii tot cu acelasi succes.
Profesorii mei au fost urmatorii:
Saracaceanu era profesoara de limba si literatura romana, care iubea neconditionat poezia lui Eminescu si avea o admiratie speciala pentru opera lui Liviu Rebreanu. In acele vremuri, cand Goga si Maiorescu si Blaga erau petele inchise la culoare ale literaturii, profesoara mea de romana a analizat la Eminescu niste aspecte care nici acum nu se discuta cu voce tare, iar la Rebreanu a accentuat elemente care la foarte multi li se par neinteresante, avand insa o semnificatie aparte. Toata lumea citeste Rascoala pentru cele cateva randuri de pe aratura, cu Nadina. Si eu am facut acest lucru, numai ca am citit si scena cu baba si cu puiutii de gaina cu piu-piu-piu. cand am fost scos la tabla, doamna m-a intrebat daca citisem romanul. Am raspuns afirmativ. Am vrut sa zic ca scena cu puii e de neinteles. N-am apucat decat sa zic ceva despre baba si puii ei. Doamna s-a insufletit si mi-a spus atat de multe lucruri incat chiar ca am inteles si eu ce a vrut sa zica Liviu rebreanu, daca asa ceva o fi vrut sa zica, bietul om. Cand vorbea, traia fiecare cuvant. Daca mi-a placut sa citesc, doamna mi-a insuflat aceasta pasiune, pentru proza si profesorul de la Breaza, Alexandru Costas, pentru poezie.
Cocea preda limba franceza unde spun fara sa gresesc ca n-am invatat mai nimic. Ii placeau tocilarii si ea insasi era o tocilara. Nu am avut senzatia ca avea o cultura speciala, daca ma gandesc la printesa Studza din facultate cu care tot limba franceza am invatat. Trebuia din liceu sa stiu cat de cat verbele neregulate. N-a fost sa fie. Tot ce-mi aduc aminte este o propozitie din cartea de franceza parca din clasa a XI-a, cu ceva de Emile Zola in care era textul ils se remet en lampadaire. Cam putin. In rest avea placerea de a asculta colege care invatau exact asa cum dicta ea si mai si deschideau cartea, obicei care nu-mi statea in fire la acea vreme, desi in facultate am constientizat ca o limba straina e necesara mai ales daca profesorul e bun.
Minasian Eugenia a fost ani de-a randul modelul meu de profesor care preda ceea ce stie si intelege foarte bine. Doamna era in umbra profesorului Eduard Minasian de la liceul Balcescu, celebru profesor de matematica, alaturi de un alt mare profesor, Peligrad, tot Pitestiul vorbind despre ei. Daca am deprins cat de cat sa inteleg si sa vad in spatiu, doamnei profesoare ii datorez totul, fara a gresi cu nimic spunand acestea. Avea darul sa te faca sa intelegi, pentru ca venea in clasa cu un compas pentru tabla in care monta creta, venea cu o stefra, venea cu o piramida, cu un cub, cu un paralelipiped. Chiar daca erau din lemn masiv si nu de plexiglas ca acum, tot m-a facut sa inteleg multe. Un lucru mi s-a parut special: doamna mi-a adus o culegere de probleme sa lucrez pentru olimpiada. Era imbracata in panza cerata albastru inchis si avea scris cu litere aurii titlul si autorul, iar undeva cu litere mici era scris numele Minasian, ceea ce insemna ca trebuie sa o returnezi fara a gresi proprietarul. Placerea de a intelege matematica si de a lucra mi-a fost insuflata de doi profesori: Eugenia Minasian, Dragos Vaida, restul, nu.
Colegii mei au fost urmatorii:
Mihai Dragutescu era un baiat venit de la tara, care avea locuinta undeva foarte aproape de calea ferata, pe drumul pe care mergeam catre rau sa fac baie vara. Trei ani am mers la scoala zi de zi impreuna, uneori mergand doi km, iar ultimii doi ani am mers mult mai mult intrucat liceul s-a mutat undeva pe strada Exercitiu langa un cinematograf. Acum este acolo o scoala generala. Sa merg trei ani dus-intors cu un coleg de aceeasi varsta, cel putin o ora pe drum, a fost un prilej deosebit de a discuta, de a intelege framantarile noastre caci vastele de 16, 17 si 18 ani sunt cu multe intrebari, iar in conditiile absentei informatiei de pe Internet asa cum este acum, bajbaielile erau la ordinea zilei.
Victor Pencea a fost bunul meu coleg de banca pe toata durata liceului. Avea casa pe Raurilor, la Strand. Invata foarte bine si-i placea istoria foarte mult. Juca fotbal si il admira pe marele Dobrin care atunci era la inceputul carierei lui stralucite. Cu el am fost prima data pe stadionul din Pitesti la un antrenament si l-am vazut pe Lovin, jucatorul dupa care oftau toate femeile tinere din Pitesti. Pe mine nu m-a impresionat caci de cate ori a incercat sa loveasca mingea tot nu o nimerea. El avea o suferinta de care am aflat zece ani mai tarziu. Eram buni colegi si am descoperit ca eram si buni prieteni abia dupa terminarea liceului, intrucat Victor a facut Merceologia in ASE in acelasi timp cu mine, numai ca eu eram la Mecanizare, asa se spunea informaticii pe vremuri. Aveam un profesor de istorie, marele Mircea Adamesteanu, tatal scriitoarei gabriela Adamesteanu, cea care l-a facut KO pe nefericitul de Ion Cristoiu, cel cu gura mare si necontrolata. Victor invata la istorie foarte mult si avea darul de a intelege perioada evului mediu, luptele cu cavalerii si cruciadele. Il impresiona pe profesor care erat tot brunet ca si el si discutiile lor erau foarte speciale, iar noi ne uitam la doi oameni mari care discuta despre lucruri foarte interesante. Era ca un spectacol. Numai ca dura putin, ora de istorie insemna ascultare si predare.
|
|